Spectacol extraordinar Dor de Eminescu

Spectacol extraordinar Dor de Eminescu

10446190_794798023918855_6420524023250391763_oSâmbǎtǎ, 17 ianuarie 2015, ora 19, la Casa de Culturǎ Gura Humorului
Spectacol de muzică şi poezie cu actorul, regizorul Ion CARAMITRU şi clarinetistul Aurelian Octav POPA.

Sub titlul Dor de Eminescu, cu ocazia aniversării a 165 de ani de la naşterea poetului nepereche, doi artiști la fel de mari şi de apreciaţi ai peisajului actual al culturii române, actorul Ion Caramitru, în calitate şi de regizor al spectacolului,şi clarinetistul Aurelian Octav Popa, dialogând într-o formulă scenică inedită, în care cuvântul rostit se completează cu muzica, prezintă un spectacol alcătuit pe baza unor selecțiuni din manuscrisele de poezie, proză și filosofie ale marelui poet. Cine l-a auzit o dată pe Caramitru recitând poezie eminesciană, nu se mai poate sustrage farmecului şi seducţiei acestuia, de altfel în întreaga sa carieră, preocuparea actorului pentru opera eminesciană a fost constantă. „Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii”, afirma Ion Caramitru, dovedind astfel filiaţia existentă, conştient şi inconştient între menirea sa şi geniul poetului.

Dacă mai are nevoie de prezentare, cariera lui Ion Caramitru, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, cuprinde peste 30 de roluri în teatru şi film. Născut într-o familie de macedo-români, Caramitru, în vârstă de 72 de ani, a triumfat pe plan internaţional cu rolul Hamlet, din piesa shakespeariană omonimă. Deşi nu şi-a încetat nicio clipă cariera artistică, Ion Caramitru a fost ministru al Culturii între anii 1996 şi 2000 şi director al Teatrului Bulandra din Bucureşti (1990-1993). În prezent este directorul Teatrului Naţional din Capitală (din 2005) şi preşedinte al UNITER (din 1990). Este Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, precum şi Cavaler al Artelor şi Literelor.
Aurelian-Octav Popa a studiat la Liceul “Matei Basarab”, Liceul de muzică şi Conservatorul din Bucureşti, după care a urmat stagii de perfecţionare la Paris şi în SUA, apoi cursurile de dirijat susţinute de Sergiu Celibidache la Trier. A obţinut premii la concursuri internaţionale, mai întâi la “Primavara la Praga” – 1959, fiind primul instrumentist român care a obţinut Premiul I în străinătate, apoi la Budapesta – 1956, Birmingham – 1966, Utrecht şi Geneva – 1967.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să sunaţi la nr. de telefon: 0749683278

Share this post