Patriarhul României a sfinţit Biserica Naşterea Maicii Domnului din Gura Humorului

Patriarhul României a sfinţit Biserica Naşterea Maicii Domnului din Gura Humorului

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit pe 21 august 2011, Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, format din Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preoţi şi diaconi şi în prezenţa a mii de credincioşi.

La finalul slujbei de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile acestui moment deosebit din viaţa creştinilor din oraşul sucevean Gura Humorului: „Binecuvântarea pe care o dăruieşte sfinţirea unei biserici este mare şi sfântă, pentru că biserica de zid este învelişul arhitectural al Bisericii celei Vii a lui Hristos care înseamnă comunitatea bisericească euharistică îndrumată de păstorii ei duhovniceşti. La sfârşitul slujbei de sfinţire s-a spus: Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre. Deci, deodată cu sfinţirea bisericii se sfinţesc şi sufletele noastre ale celor care ne-am rugat în timpul slujbei de sfinţire”.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu a dat citire actului de sfinţire după cum a precizat Lucian Ducan, reporter Radio TRINITAS.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de soborul de ierarhi, de preoţi şi diaconi, a oficiat, pe o scenă special amenajată în faţa bisericii, slujba Sfintei Liturghii. După citirea pericopei evanghelice, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa rugăciunii şi a postirii jertfelnice pentru întărirea credinţei credincioşilor: „Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că atunci când avem puţină credinţă trebuie să o înmulţim şi să o întărim prin rugăciune fierbinte şi statornică şi prin postire jertfelnică, pentru că atunci când ne aflăm în stare de rugăciune şi de post suntem direct legaţi de Dumnezeu mai mult decât de orice lucru material din lumea aceasta. Prin rugăciune şi prin postire jertfelnică, a nu mânca şi a nu bea nimic în ziua respectivă, noi ne umplem de harul Duhului Sfânt”.

De asemenea, Preafericirea Sa a mai arătat că „evanghelia de astăzi ne arată multa bunătate, multa iubire milostivă a lui Hristos pentru oamenii care suferă” şi „de aceea, Biserica a învăţat din evanghelia de astăzi, precum şi din alte citiri ale evangheliei, că trebuie să ajute pe cei bolnavi cu rugăciunea şi cu fapta. Pe lângă slujbele şi rugăciunile în general pentru cei bolnavi, Biserica, de-a lungul timpului, a înfiinţat primele farmacii, primele bolniţe, primele spitale, ca să aline suferinţa celor bolnavi, învăţând de la Hristos Capul Bisericii, să arate în lume iubirea milostivă, iertătoare şi vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni”, informează TRINITAS TV.

La final, primarul oraşului, domnul Marius Ursăciuc, a acordat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Gura Humorului şi, de asemenea, Preafericirea Sa a primit şi Cheia oraşului Gura Humorului, simbol oferit pentru prima dată în istoria acestei localităţi. Cu această ocazie, domnul primar Marius Ursăciuc a spus: „Consiliul local al oraşului Gura Humorului s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a conferit titlul de Cetăţean de Onoare şi, pentru prima oară în istoria oraşului, conferă Cheia oraşului Gura Humorului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru ampla misiune pe care o desfăşoară în promovarea valorilor credinţei, tradiţiei şi culturii româneşti în lumea contemporană”.

Părintele Patriarh Daniel a mulţumit pentru distincţiile acordate şi şi-a exprimat speranţa de a mai avea prilejul să participe la astfel de evenimente în oraşul din nordul ţării: „Mulţumesc Domnului primar, Consiliului local pentru această mare onoare. Cheia înseamnă aici o deschidere spre cooperare şi ajutorare. Onoarea obligă întotdeauna, şi anume, ne obligă să ne aducem aminte de acest oraş, să îl ajutăm după posibilităţi şi să îl vizităm după posibilităţi”.

Patriarhul României i-a oferit la final părintelui paroh, în semn de preţuire pentru strădania de a ridica lăcaşul de cult, Crucea Patriarhală. Totodată au fost oferite mai multe ordine şi diplome celor care au sprijinit în mod deosebit lucrările de construire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”.

Vizita Preafericirii Sale în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor mai cuprinde, mâine, 22 august, deplasări la Mănăstirile Suceviţa şi Moldoviţa.

Articol: www.basilica.ro
Foto: Ziarul Lumina

Share this post