Cel mai puternic om din Bucovina va fi desemnat la „Nopţile Humorului”
„Zilele Humorului”, eveniment organizat an de an în oraşul Gura Humorului, s-a transformat în cursul acestui an în „Nopţile Humorului”. Decizia a fost luată, după cum spune primarul acestui oraş, Marius Ursaciuc, chiar de către humoreni, care au decis că în perioada 2 – 5 septembrie „noaptea va începe la 10 dimineaţa”, „se diminuează durata zilei cu 25% din motive de criză” şi că „austerizăm, dar continuăm să trăim”. Ursaciuc a spus că prima ediţie a „Nopţilor Humorului” se doreşte a fi o manifestare culturală de clasă, subliniind că anul acesta evenimentul include şi trei aniversări importante, a 20-a ediţie a Festivalului de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” şi 40 de ani de carieră a interpretei de muzică populară Maria Macovei.
„Nopţile Humorului” vor debuta joi, 2 septembrie 2010, când, după ce la ora 17:00 pe scena mare care va fi amplasată pe patinoarul din parcul Ariniş vor urca artişti humoreni, la ora 18:00 va avea loc pe vârful pârtiei „Şoimul” deschiderea oficială a celor două festivaluri precizate anterior. Vineri seara, începând cu ora 20:00, pe scena mare din parcul Ariniş va avea loc spectacolul folcloric susţinut de Maria Macovei. Tot de vineri seara va fi deschis primul cinematograf în aer liber din judeţ. Acesta va fi amenajat în vârful pârtiei „Şoimul”, accesul cu telescaunul făcându-se gratuit, în baza unor invitaţii „VIP” care vor fi distribuite pe perioada „Nopţilor Humorului”.
Începând cu data de vineri, 3 septembrie a.c., în parcul Ariniş va fi deschis Târgul Meşteşugarilor, precum şi Festivalul culinar „Barabula de Aur”. Turiştii se vor putea plimba şi pe aleea artiştilor, unde vor fi organizate ateliere de grafică satirică. Târgul meşteşugarilor, festivalul culinar şi atelierele de grafică satirică vor fi organizate şi în cursul zilei de sâmbătă, 4 septembrie. De asemenea, potrivit spuselor lui Marius Vasiliu, unul dintre organizatorii evenimentului, în cadrul „Nopţilor Humorului” va avea loc şi un salon de fotografie, unde vor fi expuse aproximativ 250 de lucrări trimise de artişti fotografi din 18 ţări, de pe patru continente. Marius Vasiliu a spus că salonul va fi organizat sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. El a subliniat că în cadrul salonului vor expune şi 15 tineri fotografi din Gura Humorului.
Concursuri de tăiat lemne şi pentru desemnarea celui mai puternic bucovinean
O premieră pentru anul acesta va fi Festivalul tăietorilor de lemne, care va începe sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 16:00, la baza pârtiei „Şoimul”, care va fi prezentat de Radu Valahu. Duminică, în aceeaşi locaţie şi de la aceeaşi oră, va fi organizat un alt concurs, în premieră, şi anume „Cel mai puternic om din Bucovina”. „Vom încerca să dăm posibilitatea celor care lucrează la pădure zi şi noapte să demonstreze cât de repede pot tăia un buştean. Şi o să le dăm posibilitatea şi celor care îşi încordează muşchii în locuri neamenajate să vină într-o competiţie organizată şi să demonstreze cât sunt de puternici în nişte probe deja consacrate. De asemenea, Radu Valahu va prezenta şi o etapă din concursul <strong-man>, care se organizează în România”, a spus Marius Ursaciuc.
Cenaclul Flacăra va veni duminică, 5 septembrie, la Gura Humorului
Pentru anul acesta, organizatorii „Nopţilor Humorului” au pregătit concerte ale unora dintre cei mai cunoscuţi artişti din România, acestea urmând să aibă loc în fiecare seară, de vineri şi până duminică. Astfel, joi seara, de la ora 19:30, pe scena mare amenajată pe patinoarul din Parcul Ariniş vor urca Andreea Plaiu, Axiome şi Direcţia 5. Sâmbătă, de la ora 20:00, vor cânta Aura Neagră şi Hi-Q, iar duminică va fi o zi specială, pe scenă urmând să cânte artiştii din vechiul şi noul Cenaclu Flacăra, la Gura Humorului fiind aşteptat şi poetul Adrian Păunescu. Nu în ultimul rând, trebuie spus că „Nopţile Humorului” se vor încheia cu un imens foc de tabără.
În concursul „Toamnă la Voroneţ” s-au înscris 90 de filme
Nu în ultimul rând, directorul ediţiei de anul acesta a „Nopţilor Humorului”, Elvira Romaniuc, a declarat că la Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” s-au înscris în concurs nu mai puţin de 90 de filme, din zece ţări. Ea a precizat că pe lângă cele două secţiuni consacrate ale concursului, de film documentar de scurt şi mediu metraj şi de film studenţesc de scurt metraj, anul acesta a fost introdusă şi secţiunea de film turistic. Filmele înscrise în concurs vor fi proiectate în sala Tisa a hotelului Best Western, în cursul zilelor de 3 şi 4 septembrie.
sursa text: monitorulsv.ro