75 de ambasadori in vizita la Gura Humorului
Invitaţia adresată de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, către şefii misiunilor diplomatice străine la Bucureşti, de a petrece o minivacanţă în Bucovina în preajma Crăciunului, a fost acceptată de 75 de diplomaţi. Aceştia au ajuns în judeţ în data de 10 decembrie şi au fost cazaţi la Best Western, la Gura Humorului. Astazi de 11 decembrie au vizitat mănăstirile Humor şi Voroneţ, Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, si au asistat la ritualul tăierii porcului, la o gospodărie ţărănească din Gura Humorului şi la un spectacol de două ore cu cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun, la Ariniş.
Duminică, vor vizita localităţile Vatra Moldoviţei, Suceviţa şi Marginea.
Cheltuielile de masă, cazare, transport în judeţ, promovare şi publicitate, servicii de traducere, suveniruri vor fi suportate din bugetul Consiliului Judeţean. Suma alocată acestei acţiuni va fi aprobată în şedinţa deliberativului judeţean, de la începutul săptămânii viitoare.
Din expunerea de motive în sprijinul finanţării acţiunii reiese că în judeţul Suceava turismul trebuie să ocupe un loc prioritar, cu atât mai mult cu cât, la nivel naţional, zona Bucovinei a fost identificată ca potenţială zonă de dezvoltare a turismului, importantă din perspectiva patrimoniului cultural şi cu un spectru larg de atracţii, capabile să susţină activitatea turistică pe tot parcursul anului.
Flutur apreciază că prin intermediul celor 75 de ambasadori care vor veni la Suceava se va putea realiza o foarte bună promovare a zonei.
„Consider că această vizită ne dă posibilitatea să ne promovăm zona în toată Europa şi este bine să profităm de acest lucru, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, ne aflăm în plină pregătire a programului <Crăciun în Bucovina>, oaspeţii putând afla şi date cu privire la obiceiurile şi tradiţiile noastre specifice”, arată preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.
Text adaptat: monitorulsv.ro
Imagini: Vizita ambasadorilor la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina