POAD 2019/2021 – Distribuire de pachete cu produse de igienă
Livrarea de pachete cu produse de igienă în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2019/2021.
În oraşul Gura Humorului se vor primi pachete pentru un număr de 708 de beneficiari.
Distribuirea pachetelor se face la adresa:
Punctul termic aflat lângă locuinţele sociale de pe str. Lt. Viorel Marceanu, nr.11
De luni până vineri, între orele 10 - 14
Beneficiarii înscrişi pe liste se încadrează în doar două categorii, şi anume:
1. persoanele care beneficiază de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare (titularii aflați în plată);
2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (titularii aflaţi în plată, precum şi membrii de familie a acestora);
Pachetele cu produse de igienă cuprind:
• Periuță de dinți 5 buc.
• Pastă de dinți 300 ml
• Săpun lichid 500 ml
• Șampon copii 800 ml
• Șampon adulți 500 ml
• Detergent de rufe 2700 gr.
Ridicarea ajutoarelor se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cu produse de igienă de către destinatarii finali.
Față de anii precedenți, Programul a suferit mai multe modificări, cele mai importante vizând categoriile de produse distribuite şi categoriile de beneficiari eligibili. În acest sens, precizăm că anul acesta nu vor primi pachete cu produse de igienă sau alimente următoarele categorii de persoane: pensionarii cu pensii mici, persoanele cu handicap şi şomerii.