Bicentenar la Scoala Nr 1 Gura Humorului

Bicentenar la Scoala Nr 1 Gura Humorului

Scoala cu clasele I-VIII Nr 1 Gura Humorului va aniversa 200 de ani de existență.
Cu acest prilej, colectivul de dascăli ai școlii, cu sprijinul considerabil al elevilor și părinților, pregătesc pentru zilele de 10, 11 și 12 mai un program cultural artistic special.
Generația prezentă va comemora pe toți cei care au avut legătură cu Școala Nr 1 și nu mai sunt printre noi, dar va și sărbători alături de foști elevi și profesori ce-și vor anunța prezența și care cu recunoștință și nostalgie vor depăna amintiri de neuitat.
Din programul celor trei zile atrag atenția un simpozion național pe tema ”Școala între prezent și viitor”, o întâlnire între generații, o lansare de carte și a revistei școlii, un carnaval al elevilor, parada elevilor, un program artistic ce va avea loc în centrul orașului, dar și un concert extraordinar susținut de cunoscutul artist Gheorghe Gheorghiu, oferit de cadrele didactice ale școlii.
Vă așteptăm !
Pentru amănunte: tel. 0040-230-235321
E-mail: scoala1gh@yahoo.com
Director, prof. Dorel Ispășoiu

Share this post