Anunt privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

Anunt privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

În perioada 01.09.2020 – 10.09.2020, Direcția Publică de Asistență Socială Gura Humorului demarează acțiunea de primire la sediul său din Gura Humorului, str. Ștefan cel Mare, nr.13, a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.
Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

  • să aibă domiciliul/reședința pe raza orașului Gura Humorului;
  • venitul lunar net pe membru de familie, pentru familiile cu copii din instituțiile de stat primar/gimnazial, este de până la 1.115 lei;
  • venitul lunar net pe membru de familie, pentru familiile cu copii din învățământul de stat preșcolar (grădinițe), este de până la 284 lei;
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.

Cererile-tip se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, însoţite de următoarele actele doveditoare:

  • copie act de identitate solicitant ;
  • copie act de identitate al soțului/soției (după caz) ;
  • copie certificat de naștere și/sau carte de identitate copil/copii ;
  • copie certificat de căsătorie părinți (după caz) ;
  • dovada înscrierii la grădiniță/ școală ; adeverință de elev cu specificarea cuantumului bursei școlare (după caz) ;
  • acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de ANAF sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
  • adeverințe eliberate de Serviciul Taxe și Impozite precum și Registrul Agricol din cadrul Primăriei Gura Humorului ;
  • alte documente (după caz).

Informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numerele: 0230/234.355 și 0768/027.104.

DIRECTOR, Jr. DANIEL LATKOLIC

Share this post