Si orasul Gura Humorului va avea transport in comun electric

Si orasul Gura Humorului va avea transport in comun electric

A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul pe Axa 3.

Ieri, 22.07.2019, in prezenta domnului Vasile Asandei, Director General pentru Organismul Intermediar  – Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, a fost semnat de catre primarul orasului Marius Ioan Ursaciuc contractul de finantare pentru proiectul cu titlul:

“Creșterea mobilității urbane și reducerea emisiilor de GES în orașul Gura Humorului, prin introducerea transportului public local de călători și crearea infrastructurii necesare pentru operare, crearea infrastructurii velo și pietonale și modernizarea rețelei stradale deservite de transportul local în comun” – COD SMIS:123494

Proiect finanțat prin: PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020

VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI: 24.019.862,49 LEI

VALOAREA COFINANȚĂRII BENEFICIARULUI : 1.791.099,30 LEI

BENEFICIARUL INVESTIȚIEI: ORAȘUL GURA HUMORULUI

OBIECTIVUL SPECIFIC AL PROIECTULUI:
Prin acest proiect integrat, se dorește dezvoltarea si operarea unui serviciu de transport public de calatori la nivelul UAT Gura Humorului care va cuprinde mai multe obiective propuse spre indeplinire, dupa cum urmeaza:

  • Înființarea serviciului de transport public , dotarea cu mijloace moderne si ecologice ( prin achiziționarea a 3 autobuze electrice și 1 hibrid) si crearea infrastructurii conexe pentru operarea acestuia ;
  • Înființarea unei autobaze și stații de încărcare destinate autovehiculelor electrice ( Str. Mănăstirea Humorului);
  • Infrastructura rutieră: Străzile vizate a fi reabilitate, modernizate au o lungime cumulata de 4.339 m si anume: Strada Digului, Strada Podului, Strada Pajiștei, Strada George Enescu, Strada Pârâul Repede, Strada Gârla Morii, Strada Ciprian Porumbescu si Strada Mihai Eminescu. Aceste strazi sunt singurele care au latimile necesare eligibile pentru proiect (ianafara de zona carosabila permit si realizarea de trotuare si piste de biciclete).
  • Infrastructura pietonală: Strada Digului, Strada Podului, Strada Pajistei, Strada Oborului, Strada Ana Ipatescu, Strada George Enescu, Strada Paraul Repede, Strada Garla Morii, Strada Ciprian Porumbescu, Strada Mihai Eminescu și Strada Voroneț.

– Total infrastructură pietonală: 9.008 m
– Total infrastructură velo ( piste de biciclete): 8.786 m

  • Infrastructura destinata structurilor de tipul Park&Ride

– Terenul destinat amenajarii statiei Park&Ride Ariniș ( 124 locuri de parcare): situat la intersectia strazilor Pâraul Repede, Gârla Morii, George Enescu. Acest teren are suprafață de 6749 mp, si este identificat prin CF 43652.
– Terenul destinat amenajării stației Park&Ride Voroneț (54 locuri de parcare): situat la intersectia strazilor Voronet si Ciprian Porumbescu. Acest teren are suprafața de 2214 mp, si este identificat prin CF 43640.

Transportul in comun va deservi  zonele: Voronet, Boureni, Arinis, str. Manastirea Humorului, Zona Industriala 23 Aug. Cu aceasta ocazie va fi solutionata si problema transportului scolarilor.

 

Share this post