Locuinte cu chirie pentru tineri prin A.N.L.
Legislație: Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare
Condiții obligatorii pentru a putea solicita o locuință prin A.N.L.:
- Titularul cererii de locuinţă, care poate deveni beneficiar al unei repartiţii de locuinţă pentru tineri, destinată închirierii, şi titular al contractului de închiriere, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data repartizării locuinţei. Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu.
- Titularul cererii de locuinţă şi membrii familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia – trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, în localitatea în care a solicitat locuinţă.
- Titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea profesională în localitatea Gura Humorului.
Cererea se depune la sediul D.P.A.S. Gura Humorului, din str. Ștefan cel Mare, nr.13. si va fi însoțită de următoarele documente care atestă îndeplinirea condițiilor impuse de lege:
- Copie autentificată după actul de naştere şi/sau actul de identitate al titularului cererii, cu viza de reşedinţă;
- Copii după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei (soţ/soţie şi copii); copie după hotărârile judecătoreşti, acolo unde este cazul;
- Copie după certificatul de căsătorie;
- Copie după diploma ultimelor studii alsolvite de titularul cererii;
- Planul locuinţei/Releveu şi copie după actele de identitate cu viza de reşedinţă ale tuturor celor care locuiesc în spaţiul respective;
- Contract de închiriere, acolo unde este cazul;
- Copie după certificatul de invaliditate sau de handicap, acolo unde este cazul;
- Declaraţii autentificate ale titularului cererii şi, după caz, ale soţiei/soţului şi ale celorlalţi membrii majori din familia acestuia sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia, din care reiese că nu deţin şi nu au deţinut o altă locuinţă în proprietate şi nu au fost beneficiarii unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea, în localitatea Gura Humorului;
- Adeverinţă de la locul de muncă al titularului însoţită de o copie după contractul de muncă (conform cu originalul);
- Adeverinţe de la locul de muncă cu venitul net – pentru toţi membrii familiei;
- Adeverinţă de la Registrul Agricol din cadrul Primăriei Gura Humorului;
- Adeverință eliberată de către Serviciul de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Gura Humorului din care să rezulte dacă au/ nu au deținut locuință;
- Adeverinţă privind venitul impozabil sau orice alte acte din care să reiasă venitul realizat.