Lift nou la spitalul din Gura Humorului
Prima etapă de modernizare a spitalului din Gura Humorului a fost finalizată în cursul zilei de miercuri, când a fost dat în folosinţă un lift pentru pacienţi şi cadrele medicale. Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc a spus că investiţiile în modernizarea spitalului au început în anul 2006, şi se ridică la suma de 3,5 milioane de lei. La inaugurarea liftului au fost prezenţi atât primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, vicepreşedintele acestei instituţii, Ilie Niţă, prefectul şi subprefectul judeţului, Florin Sinescu, respectiv Constantin Harasim, deputaţii Alexandru Băişanu, Radu Surugiu şi Constantin Galan, senatorul Neculai Bereanu, şeful DSP Suceava, Ludovic Abiţei, primarii unor localităţi din zona şi medici ai spitalului din acest oraş. Înainte a de fi probat de către autorităţi, liftul spitalului a fost sfinţit de către un dobor de preoţi.
Ursaciuc spus că odată cu darea în folosinţă a liftului se încheie o primă etapă în modernizarea spitalului din Gura Humorului. „Noi ne dorim să spunem că ceea ce s-a făcut aici reprezintă revigorarea sistemului de sănătate din Gura Humorului. Am spus tuturor că acest spital va exista atât timp cât vor dori medicii. Şi orice am construi, cât tip nu există medici care să se dedice profesiei, vorbim despre o prea frumoasă construcţie şi atât. Iar aici la Gura Humorului avem un spital pentru folosul a celor 65.000 de oameni din jurul acestui oraş”, a spus Marius Ursaciuc. El a adăugat că începând din anul 2006 , valoarea investiţiilor realizate în spitalul din Gura Humorului se ridică la suma de 3,5 milioane de lei. Primarul din Gura Humorului a explicat că investiţiile au constat în mansardarea clădirii, spaţiu în care a fost mutată maternitatea, reparaţii capitale, amenajarea saloanelor, fiecare dintre acestea având baie proprie, dotarea cu aparatură modernă de specialitate, precum şi montarea unui lift. Marius Ursaciuc a ţinut să sublinieze că în anul 2009 s-a dorit închiderea spitalului din Gura Humorului, şi îl bucură faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, iar populaţia din această zona a judeţului poate beneficia de servicii medical în această unitate spitalicească. De altfel, primarul din Gura Humorului a ţinut să-i înmâneze directorului spitalului dosarele în care se aflau listele cu semnăturile a peste 18.000 de persoane din zona Humorului, care în anul 2009 au semnat pentru menţinerea în funcţiune a acestei unităţi spitaliceşti.
Ursaciuc a mai declarat subliniat că secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, va fi prezent săptămâna viitoare la Gura Humorului, urmând să-i prezinte acestuia care sunt priorităţile pentru continuarea lucrărilor de modernizare.