23 Jul 2019

Si orasul Gura Humorului va avea transport in comun electric

A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul pe Axa 3.

Ieri, 22.07.2019, in prezenta domnului Vasile Asandei, Director General pentru Organismul Intermediar  – Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, a fost semnat de catre primarul orasului Marius Ioan Ursaciuc contractul de finantare pentru proiectul cu titlul:

“Creșterea mobilității urbane și reducerea emisiilor de GES în orașul Gura Humorului, prin introducerea transportului public local de călători și crearea infrastructurii necesare pentru operare, crearea infrastructurii velo și pietonale și modernizarea rețelei stradale deservite de transportul local în comun” – COD SMIS:123494

Proiect finanțat prin: PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020

VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI: 24.019.862,49 LEI

VALOAREA COFINANȚĂRII BENEFICIARULUI : 1.791.099,30 LEI

(more…)

9 Jul 2019

Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător;
  • Evitarea aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00- 18.00;
  • Purtarea hainelor lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • Consumarea a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
  • Consumarea de fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitarea băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare şi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Evitarea consumului de alcool – produce deshidratare;
  • Menţinerea legăturii cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), cu obţinerea informaţiilor referitoare la starea de sănătate a acestora;
    Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului; este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
4 Jul 2019

Premiantii la sectiunea Grafica Satirica - Umor la Gura Humorului 2019

Premiul I
Esmaeil Babaei – Iran

Premiul II
Raed Khalil – Siria
Mojmir Mihatov – Croația

Premiul III
Milenko Kosanovic – Serbia
Muzaffar Yulchiboev – Uzbekistan

Premiul George Gavrilean
Yang Xia – China
Gabriel Todică – România

Mentiuni
Wei Li – China
Constantin Pavel – România
Jordan Pop Iliev – Macedonia de Nord
Alireza Pakdel – Iran
Pakdel Mahbooubeh – Iran
Saman Torabi – Iran
Sepideh Faramarzi – Iran
Javad Takjoo – Iran
Saeed Sadeghi – Iran

1 Jul 2019

Festivalul Internaţional de Graficǎ Satiricǎ și Literaturǎ Umoristicǎ “Umor la… Gura Humorului”, 5-7 iulie 2019

Organizatorii Festivalului Internaţional de Graficǎ Satiricǎ și Literaturǎ Umoristicǎ “Umor la… Gura Humorului” (Primǎria Gura Humorului – Centrul Cultural Gura Humorului, Consiliul Judetean Suceava – Centrul Cultural Bucovina și Primǎria Mǎnǎstirea Humorului) anunţǎ cea de-a XXIX-a ediţii a festivalului-concurs ce va avea loc în perioada 5 – 7 iulie 2019. Programul celor trei zile de festival îl puteţi urmǎri mai jos:

(more…)

11 Jun 2019

A început colectarea selectivă a deșeurilor in Gura Humorului

Vă informăm că la nivelul orașului nostru a început colectarea selectivă a deșeurilor colectate de la case și de la asociațiile de proprietari.
Practic deșeurile trebuie selectate pe două categorii, reprezentate de două culori: neagră pentru deșeuri menajere și galbenă pentru deșeuri reciclabile.
Din momentul în care veți primi pubelele galbene la case și containerele galbene la punctele de colectare din cartiere, dumneavoastră aveți obligația de a separa deșeurile rezultate din gospodărie astfel:

1.Cetățenii care locuiți la casă
– veți depozita în pubela de culoare neagră deșeurile menajere – resturi de produse alimentare, cele rezultate din prepararea hranei zilnice, resturi de fructe și legume, de pâine și cereale, etc
– veți depozita în pubela de culoare galbenă deșeuri reciclabile – plastic, carton și hârtie, sticlă, metal.

2.Cetățenii care locuiți la bloc
– veți depozita în containerul de culoare neagră deșeurile menajere
– veți depozita în containerul de culoare galbenă deșeurile reciclabile.

Citiți cu atenție ghidul privind colectarea selectivă a deșeurilor în orașul Gura Humorului pe care îl veți primi odată cu pubela galbenă sau prin asociațiile de proprietari !

Deșeurile voluminoase, deșeurile electrice și electronice și deșeurile din construcții și demolări vor fi colectate de la domiciliul dumneavoastră prin solicitarea operatorului de salubrizare la telefon 0734 799 852 !

Respectați prevederile legale privind colectarea separată a deșeurilor !

Nu abandonați deșeurile în locuri neamenajate prin care se produce poluarea solului, apei și aerului!

Dacă sesizați persoane care nu respectă obligațiile de mai sus sau care abandonează deșeuri de orice fel în alte locuri decât în spațiile amenajate în acest scop, vă rugăm apelați numerele:

Poliția locală: 0730 650 744
Jandarmeria: 0230 233 197
Comp. protecția mediului din cadrul Primăriei: 0230 235051

Ghid colectare selectivă deșeuri.pdf

Info colectare selectivă deșeuri Gura Humorului.pdf

6 Jun 2019

Sarbatoarea Inaltarii Domnului, Pomenirea Eroilor Neamului

Astazi, 06 iunie 2019, cu ocazia Sarbatorii Inaltarii Domnului si Pomenirea Eroilor Neamului, la Gura Humorului vor avea loc o serie de manifestari:

ora 11.00 – Slujba de Pomenire a Eroilor la Catedrala

ora 11.45 – Depunere de coroane la statuia Domnitorului Stefan cel Mare si la Troita Eroilor Neamului

ora 12.30 – Program artistic la Troita Eroilor Neamului

ora 13.00 – Depunere coroane la Cimitirul Voronet

no images were found