
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Casa de Cultură Gura Humorului vă invită sâmbătă, 2 aprilie 2016, ora 18.00, la spectacolul de teatru „DAMEN TANGO” de Valentina Aslanova.
Din distribuție fac parte actorii: Mihaela Arsenescu Werner, Daniel Busuioc și Bianca Ioan.
În „Damen Tango”, piesă de debut semnată de actriţa-dramaturg Valentina Aslanova, montată de Vitalie Lupaşcu, tânăra Bianca Ioan interpretează o modestă menajeră care, în absenţa unor mari aşteptări de la viaţă şi a unor satisfacţii menite să confere acesteia un sens mai adânc, îşi împlineşte nevoia de bună dispoziţie prin afecţiunea şi devotamentul ce o leagă de stăpâna sa, o fostă actriţă de mare succes, invitată să danseze într-o ultimă apariţie publică pe scena unui prestigios eveniment internaţional. Toată emoţia şi nerăbdarea cu care distinsa şi respectabila Madeleine Verdurin, în interpretarea Mihaelei Arsenescu Werner, se pregăteşte pentru acest ultim şi atât de dificil „examen” profesional se fac simţite, ca în oglindă, şi pe faţa, în gesturile şi în precipitarea vorbelor sau în insistenţa apelării stăpânei de către Simone prin repetatul şi enervantul „madame” (rostit ca atare), fără ca Madeleine să reuşească a o dezvăţa de această caraghioasă pronunţie.
(more…)