Festivităţile de Zilele Humorului, amânate de Consiliul Local până la o dată neprecizată

Festivităţile de Zilele Humorului, amânate de Consiliul Local până la o dată neprecizată

Consiliul Local al oraşului Gura Humorului a hotărât, în şedinţa de îndată de ieri, amânarea manifestărilor prilejuite de Zilele Humorului, programate pentru 8-10 iulie a.c. De asemenea, consilierii au decis să fie amânată şi a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Caricatură şi Literatură Umoristică ”Umor… la Gura Humorului”, planificat în aceeaşi perioadă. Având în vedere că Primăria Gura Humorului a achitat avansul pentru o parte dintre artiştii invitaţi la manifestări, pentru amânare a fost invocată forţa majoră, clauză prevăzută în contract. Printre numele de pe afişul Zilelor Humorului îi amintim pe Delia, Loredana şi Agurida, Fuego şi Voltaj.

Primarul Marius Ursaciuc ne-a declarat că amânarea celor două evenimente până la o dată neprecizată, dar nu mai devreme de 60 de zile, este motivată de distrugerile provocate de inundaţiile din perioada 17-20 iunie a.c. ”Vrem să reparăm ce s-a distrus, să aducem la starea iniţială”, a afirmat Ursaciuc. El a spus că numai pagubele la infrastructură depăşesc 60 de miliarde de lei vechi. În schimb, nu au fost clădiri afectate structural, ci doar de mâl şi aluviuni. De asemenea, din 126 de pensiuni au fost afectate doar două, iar la baza de agrement, piscina exterioară este funcţională şi într-o săptămână va fi redeschisă şi cea interioară. Prin urmare autorităţile locale speră ca turiştii să vină în continuare fără probleme în vacanţă în zonă.

Articol: monitorulsv.ro

[embeddoc url=”http://www.primariagh.ro/wp-content/uploads/2016/06/HCL-nr.-87-din-27.06.2016-privind-amanare-desfasurare-Festival-International-UMOR-LA-GURA-HUMORULUI-si-ZILELE-HUMORULUI-2016.pdf” height=”650px” download=”all”]

Share this post